După revoluţie cuvintele cheie în cultura natională la sate şi nu numai au fost TRADIŢIE, IDENTITATE, RECUPERARE, REGĂSIRE, DIALOG. În multe zone din ţară, artişti profesionişti - care s-au mutat pe acele meleaguri - au simţit nevoia să comunice cu natura, cu oamenii locului. Pe vremea dictaturii satele, comunele şi orasele provinciale (nu toate) s-au rupt de metropolele culturale - Bucureşti, Iaşi, Cluj, Craiova, ş.a. şi au reusit “performanţa” să intre într-un anonimat cultural sau să promoveze artişti amatori din partea locului, fară nici o pregatire cât de cât onorabilă (vezi şcolile de arte şi meserii sau şcolile populare de artă). Arta populară autentică s-a transformat într-o artă îndoielnică.
După revoluţie, sufocat de metropole, artistul român a căutat să găsească locuri propice creaţiei. Stabilindu-se acolo, acesta s-a trezit într-un gol fără cultură, tradiţie, credinţă. Totul s-a pierdut, în marea majoritate a zonelor rurale.
Mă numesc Dragoş Neagoe, împreună cu soţia mea Ramona Guran şi Rozalia Iorga facem parte din acei artişţi care s-au trezit în acest GOL. Nevoia de cultură, de comunicare cu oamenii locului în care ne-am mutat, cu şcoli şi grădiniţe, cu alte organisme de tip ONG, fundaţii, muzee, cu alte sate, comune o resimţim ca pe o necesitate. Nevoia de a vedea copiii bucurindu-se de o icoană, un peisaj, o oală de ceramică este foarte mare pentru noi. Din această nevoie a luat fiinţă asociaţia Cred’Art – unde suntem toţi trei membrii - care se vrea o punte de legătură dintre cultura romanească, europeană, mondială şi noi cei care trăim aici, lipsiţi de acest instrument necesar într-o comunitate, într-o societate.
